0
0

Radu Atanasiu

Gândire critică

Câteodată, e bine să zâmbești și să renunți

Societatea și ficatul ne îndeamnă să continuăm orice ar fi și să nu renunțăm niciodată. Câteodată e bine să zâmbești și să dai drumul. 

 

Am vorbit cu Radu Atanasiu despre o temă care, mie una, îmi produce o profundă neliniște: ideea de a învăța să renunțăm. La idei, oameni și lucruri care nu ne mai sunt de folos. 

Radu este profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management. 

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare.

Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.


Idei principale

  1. Câteodată e înțelept să renunțăm, inclusiv când toată lumea din jur zice să continuăm. Perseverența ne ajută să continuăm ceea ce facem, dar, din păcate, ne ajută să continuăm și dacă nu mai are sens. Cercetările pe oamenii care transformă ceva ce n-a funcționat în ceva care funcționează arată că cu cât ne răzgândim mai repede și încercăm lucruri noi ca să vedem ce funcționează, ce ni se potrivește, ce ne place, ce ne împlinește, cu atât e mai probabil că vom găsi o formulă care să fie câștigătoare. Ca să începem lucruri noi, trebuie să avem curajul să renunțăm la unele dintre cele vechi. Asta înseamnă, uneori, să renunțăm la țelul pe care ni l-am propus, să învățăm să ne ajustăm țelurile în funcție de contextul actual, când e nevoie. 
  2. Ce ne împiedică să renunțăm. Suntem educați că a renunța e de rău și a continua e de bine. Simțim că ne-am face de rușine dacă ne-am opri, chiar dacă are sens să ne oprim. În plus, avem impresia că oprindu-ne, am pierde tot ce am băgat în lucrul respectiv. Mintea noastră se uită în spate și nu în față, la ce pierdem dacă continuăm. Ce e în spate e pierdut deja și dacă ne oprim, și dacă nu ne oprim. Ar trebui privit nu ca o pierdere, ci ca o investiție din care sigur am câștigat măcar experiență, dacă nu mai mult. Pierderea e în viitor, toate celelalte posibilități pe care le pierdem rămânând blocați într-un angajament pe care simțim datoria că trebuie să-l ducem mai departe. Trebuie să învățăm să ne uităm în față, să privim lucrurile nu în sensul de renunțare, ci în sensul de schimbare. 
  3. Cum știm când trebuie să renunțăm. Momentul să renunțăm sau măcar să reevaluăm situația este când ne-a trecut prima oară prin minte. O modalitate prin care am putea să ne dăm seama dacă trebuie să continuăm sau nu este să ne punem o întrebare care să facă abstracție de toată investiția dinainte: dacă ar fi să luăm această decizie azi – să intrăm într-un proiect, să ne ducem la un job, să intrăm într-o relație etc. –, ar merita să o mai luăm? De asemenea, când începem lucruri noi și când suntem pe cale să evaluăm lucruri care se întâmplă deja, e bine să ne punem niște borne: dacă până la data „x” nu se întâmplă asta sau se întâmplă asta, atunci ar trebui să… Bornele acestea pot fi puse nu doar pentru a renunța, ci și ca o șansă de a reevalua și a schimba ce nu funcționează cum ar trebui. 
Vezi mai multe conversații despre: Cum luăm decizii
Andreea Roșca

Andreea Roșca este jurnalist, antreprenor, co-autor al cărții Cei care schimbă jocul, creator al atelierelor de gândire antreprenorială Effectuation și al unei foarte populare serii de interviuri cu fondatori de companii inovatoare. Este co-fondator al Fundației Romanian Business Leader și, împreună cu Adrian Stanciu, gazdă a podcastului de cultură generală în management: Decoder.

Îți recomandăm și

Podcast • 31 mai 2024

Dana Jalobeanu
O minunată lecție despre libertate, fericire, prietenie, rolul și locul nostru în lume și cum merită să trăim

Podcast • 17 mai 2024

Angela Achiței
Motivație și sens în viață, cum să vinzi batiste când alții plâng și cea mai neobișnuită companie românească

Podcast • 10 mai 2024

Mihai Marcu
Cum îți alegi pariurile pentru avantaj pe termen lung și cel mai important job al unui CEO

Podcast • 2 mai 2024

Marius Bîcu
O fundație solidă în business și în viață, valoarea smereniei și cum mai puțin înseamnă mai mult

Podcast • 19 aprilie 2024

Vasile Dîncu
Relația noastră complicată cu viitorul. De ce nu credem că putem schimba ceva

Podcast • 5 aprilie 2024

Alexandra Cernian
Inteligența artificială și viața noastră de zi cu zi: cum schimbă munca, relațiile și creativitatea, falsifică realitatea și care e responsabilitatea fiecăruia

Podcast • 22 martie 2024

Valentin Lazea
Marea confruntare de valori care a creat lumea economică în care trăim

Podcast • 15 martie 2024

Vlad Glăveanu
Cum și din ce este creat viitorul. Opusul posibilului e uniformitatea, nu imposibilul
Adăugat în coș
0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul de cumpărături este golÎnapoi la magazin